Parohiile Concești și Movileni, prin reprezentanții lor, Pr. Aroșoaie Alin-Constantin și Pr. Barbacariu Marius, își continuă misiunea de a-i apropia pe copii și tineri de Hristos, arătând că Biserica este locul în care credința se împletește cu educația, prietenia și bucuria de a crește împreună în iubirea lui Dumnezeu.
TABĂRA DIN PRIDVORUL SATULUI
Ediția a VI-a
Comuna CONCEȘTI
17-19 August 2026
În perioada 17-19 August 2026, în cadrul proiectului „TABĂRA DIN PRIDVORUL SATULUI“, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parohiile „Naşterea Maicii Domnului” – CONCEȘTI și "Sf. Proroc Ilie” – MOVILENI, 150 de copii şi tineri au participat la diferite activităţi: religioase, culturale, distractive și recreeative. Tabăra a devenit o tradiție mult așteptată de copiii din Comuna Concești, care cu entuziasm și emoții mari, an de an se adună în jurul bisericii pentru a mai petrece 3 zile de neuitat.
Prin această inițiativă, de organizare a Taberei din pridvorul satului, parohiile Concești și Movileni, prin reprezentanții lor, Pr. Aroșoaie Alin-Constantin și Pr. Barbacariu Marius, își continuă misiunea de a-i apropia pe copii și tineri de Hristos, arătând că Biserica este locul în care credința se împletește cu educația, prietenia și bucuria de a crește împreună în iubirea lui Dumnezeu.
Deschiderea Taberei a avut loc Luni, 17 august, prin săvârșirea slujbei de sfințire a Centrului de zi pentru copii și tineri din Concești, oficiată de preoții comunei, în prezența autorităților locale, a cadrelor didactice din comunitate, a copiilor participanți, dar și a tinerilor voluntari sub coordonarea Mariei Dascălu. A urmat prezentarea echipei de voluntari veniți de la Iași, împărțirea copiilor pe categorii de vârstă, urmată de activitățile pe ateliere. Ziua s-a încheiat prin săvârșirea Rugăciunii de seară.
Marți, a doua zi, după Rugăciunea de dimineață, înviorare și mic dejun, s-au desfășurat atelierele tematice pe grupe de vârstă, pregătirea pentru spectacolul de final, Jocurile Olimpice și realizarea Steagului Taberei. Ziua s-a încheiat cu renumitul FOC de TABĂRĂ, unde am beneficiat cu toții de ospitalitatea și generozitatea primarului nostru de suflet: Costel Nazare, ce a oferit copiilor, dar și nouă, încă o seară memorabilă în care buna dispoziție, mâncarea, muzica populară, dansul și cântecele din jurul focului au fost ca de fiecare dată la înălțime.
În cea de-a treia zi, de dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie, moment de comuniune euharistică, unde copiii au avut posibilitatea să se împărtășească și totodată să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate bucuriile și împlinirile din viața lor. După masa de prânz, timp de 3 ore, participanții au avut o surpriză din partea doamnei primar Maria Ilaș care a invitat Caravana copiilor în parcul „Budăi”: topogan gonflabil, animație cu baloane modelabile și baloane de săpun în prezența piratului „Jack Sparow”. La final a avut loc un Spectacol de muzică și dans, susținut la Căminul Cultural de către copiii și tinerii participanți.
TABĂRA s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie și recunoștință, cu nădejdea că ceea ce am semănat în aceste zile – credință, prietenie, bunătate, respect și dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele – vor rodi în sufletele copiilor, iar roadele acestei ediții să rămână vii în inimile participanților împlinindu-se în faptele cele bune, spre slava lui Dumnezeu și folosul Bisericii, dar și al societății.
Să de-a Bunul Dumnezeu să ne reîntâlnim și la anul întru aceiași atmosferă de comuniune !
