SEARĂ DUHOVNICEASCĂ în Parohia CONCEȘTI

Evenimente Martie 30, 2026

        Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Concești, Protopopiatul Darabani, jud. Botoșani, a organizat o Seară Duhovnicească cu tema „Pocăința - Scară către cer”, însoțită de oficierea Tainei Sfântului Maslu, Duminică, 29 Martie 2026.

Evenimentul a început la ora 17:00, în după-amiaza zilei de Duminică, în cea de-a cincea săptămână a postului, cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de 11 preoți în mijlocul cărora s-au aflat părintele Arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți din Botoșani, părintele Pînzariu Costică, protopop al Protopopiatului Darabani și părintele Chichioacă Petru-George, directorul Seminarului Teologic din Dorohoi.

La invitația parohului Aroșoaie Alin-Constantin, părintele Arhim. Ioan Harpa a rostit un cuvânt de învățătură ziditor, raportat la tema: „Pocăința - Scară spre cer”, accentuând importanța stării de pocăință pe care creștinul este invitat să și-o asume în această perioadă specială din viața Bisericii:

„Perioada Postului Mare este perioada în care creștinul trebuie să se îmbogățească duhovnicește, nu trupește. Este perioadă de pocăință, iar pocăința presupune rezolvarea problemei păcatului, pentru că păcatul este ca un zid între Dumnezeu și om. Iar primul lucru pe care trebuie să-l avem în vedere este recunoașterea păcatului și a stării noastre păcătoase. Dar nu este de ajuns această recunoștere, trebuie să mai facem un pas, să ne mărturisim păcatul cu totală sinceritate înaintea lui Dumnezeu în scaunul de spovedanie. Doar păcatele mărturisite sunt iertate. Păcatele ascunse cu bună știință nu primesc dezlegare. De aceea omul este chemat să-și rezolve în această perioadă a postului mare,  problema păcatului pentru a se elibera, a se vindeca și a se apropia de Dumnezeu”.  ( Arhim. Ioan Harpa )

La final, părintele Alin-Constantin, a adus mulțumiri preoților ce au răspuns învitației sale, pentru împreuna-slujire, rugăciune și binecuvântare, dar și credincioșilor prezenți în număr foarte mare atât din parohie cât și din împrejurimi pentru dragostea arătată prin participarea la acest eveniment duhovnicesc.

Serile duhovnicești sunt un proiect organizat în Protopopiatul Darabani, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și cu sprijinul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește alte articole despre: seară duhovnicească